Romania
Am ales Romania care vegheaza, Romania care singura si treaza este paznicul viu al lumii noastre. Am ales Romania ce vine si se duce in vesnicie, "Frumoasa Adormita" pe care o voi umple de viata mea, Ea care ma vindeca prin campii devenind lumina ochilor ei, suvita de par pe fruntea neintinata, rugatoare, din sufletu-i neprihanit, dreapta ca tulpina unei flori bine sprijinita in radacini.
Nu vreau sa fiu inchis in trup trosnind asemeni unei scoarte imbatranite, ci in timpul coborarii incete pe versantul muntelui meu, tarasc asemeni unui vesmant toate dealurile si campille inclinandu-ma de darurile harazite, ca un copac. Romania mea, ma face sa fiu eu insumi, redandu-mi limbajul prin care si vine marea consolare, nerespingand niciun lucru, neregretand nimic, invatand virtutea temeliilor "Bucuria de a exista".
Am ales Romania care vegheaza, Romania care singura si treaza este paznicul viu al lumii noastre. Am ales Romania ce vine si se duce in vesnicie, "Frumoasa Adormita" pe care o voi umple de viata mea, Ea care ma vindeca prin campii devenind lumina ochilor ei, suvita de par pe fruntea neintinata, rugatoare, din sufletu-i neprihanit, dreapta ca tulpina unei flori bine sprijinita in radacini.
Nu vreau sa fiu inchis in trup trosnind asemeni unei scoarte imbatranite, ci in timpul coborarii incete pe versantul muntelui meu, tarasc asemeni unui vesmant toate dealurile si campille inclinandu-ma de darurile harazite, ca un copac. Romania mea, ma face sa fiu eu insumi, redandu-mi limbajul prin care si vine marea consolare, nerespingand niciun lucru, neregretand nimic, invatand virtutea temeliilor "Bucuria de a exista".
Am ales Romania care vegheaza, Romania care singura si treaza este paznicul viu al lumii noastre. Am ales Romania ce vine si se duce in vesnicie, "Frumoasa Adormita" pe care o voi umple de viata mea, Ea care ma vindeca prin campii devenind lumina ochilor ei, suvita de par pe fruntea neintinata, rugatoare, din sufletu-i neprihanit, dreapta ca tulpina unei flori bine sprijinita in radacini.
Nu vreau sa fiu inchis in trup trosnind asemeni unei scoarte imbatranite, ci in timpul coborarii incete pe versantul muntelui meu, tarasc asemeni unui vesmant toate dealurile si campille inclinandu-ma de darurile harazite, ca un copac. Romania mea, ma face sa fiu eu insumi, redandu-mi limbajul prin care si vine marea consolare, nerespingand niciun lucru, neregretand nimic, invatand virtutea temeliilor "Bucuria de a exista".